Obiective didactice
- Elevii vor învăţa despre Holocaustul din România
- Elevii vor învăţa despre relaţiile dintre evrei şi vecinii lor neevrei din Iaşi înainte de al doilea război mondial
- Elevii se vor confrunta cu probleme dificile, legate de responsabilitatea autorităţilor române în uciderea brutală a unor cetăţeni români
- Elevii vor examina diferitele forme de asistenţă şi motivaţiile neevreilor care au depus eforturi pentru a-i salva pe evrei
- Elevii vor fi încurajaţi să înveţe în mod activ
- Elevii vor înţelege mai bine faptul că oamenii au puterea de a alege: fie să rămână indiferenţi la crimă, la distrugere; fie să respecte alte fiinţe umane.
Sugestii de întrebări pentru deschiderea discuţiei în clasă:
- Ce cunoaşteţi despre viaţa evreilor din România înainte de al doilea război mondial ?
- Ce ştiţi despre Holocaust ?
- Ce ştiţi despre ceea ce li s-a întâmplat evreilor din România în timpul Holocaustului ?
Viaţa evreilor din Iaşi înainte de război
În Iaşi, localitate din provincia românească Moldova, evreii au început să se stabilească la sfârşitul secolului al XV-lea. Majoritatea evreilor din Iaşi se întreţineau din comerţul local şi din diferite meşteşuguri. Iaşiul a devenit un centru important al vieţii evreieşti, în el existând aproximativ 90 de sinagogi. Iaşiul era de asemenea cunoscut pentru tipărirea de ziare şi cărţi evreieşti, şi aceasta în special datorită familiei Saraga.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, aproximativ jumătate din populaţia oraşului erau evrei. Această perioadă a cunoscut o înflorire a activităţilor culturale evreieşti, mai ales a celor organizate de grupuri sioniste. În 1878, Naftali Herz Imber (1856-1909) a compus în Iaşi o poezie în limba ebraică intitulată « Hatikvah » , care ulterior a devenit imnul naţional al Statului Israel - melodia poartă influenţa muzicii populare româneşti. Tot în Iaşi, Avram Goldfaden (1840-1908) a pus bazele primului teatru profesionist de limbă idiş. Pe lângă renaşterea culturală evreiască, s-a manifestat şi o intensificare a antisemitismului local şi a acţiunilor violente împotriva evreilor, mai ales în cadrul universităţii locale.
În 1930, evreii constituiau 30% din populaţia oraşului, însumând 35 465 de persoane. Lazăr Rozin, un supravieţuitor al Holocaustului, născut în Iaşi în 1927, spune că :
« Am avut o copilărie lipsită de griji, în care mă jucam în curte cu ceilalţi şase fraţi ai mei. Între noi vorbeam română, dar părinţii noştri vorbeau idiş unul cu altul. Tatăl meu deţinea un magazin în oraş, iar cel mai mare dintre fraţii mei învăţa medicină. Nu eram foarte religioşi, însă menţineam un mod de viaţă tradiţional. Mergeam la şcoala locală din oraş, chiar şi în zilele de sâmbătă. » Rozin îşi mai aminteşte că « Până la începerea războiului, nu am simţit nici un sentiment antisemit. Cu toate acestea, în 1940 nu mi s-a mai permis să merg la şcoală. Profesorii evrei din Iaşi, cărora la rândul lor li se interzisese să predea în şcolile de stat, au început să lucreze într-o şcoală cu predarea pentru elevii evrei - unul dintre aceşti elevi eram eu »
« Este incontestabil că în ţara noastră există un sentiment antisemit puternic. Aceasta este o problemă veche a istoriei noastre »
Regele Carol al II-lea, ianuarie 1938
Sugestii de activităţi şi probleme de discutat:
- Cercetaţi termenul « antisemitism ». Ce înseamnă el de fapt ?
- Ce tipuri de prejudecăţi şi defecte rasiale li se atribuiau evreilor ?
- Prin ce este antisemitismul şi toate formele de intoleranţă religioasă periculos societăţii ca întreg ? Justificaţi-vă răspunsul.
Pogromul din Iaşi din iunie 1941
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 28 iunie 1941, soldaţi români şi germani, membri ai serviciului român de siguranţă, poliţia şi mase de locuitori au comis crime şi jafuri la adresa evreilor din Iaşi. Mii dintre aceştia au fost ucişi în casele lor şi pe stradă ; alte mii au fost arestaţi de patrule de soldaţi români şi germani şi duşi la sediile poliţiei. Lazăr Rozin, care avea doar paisprezece ani în iunie 1941, relatează : « Au intrat în casa noastră, urlând şi jefuindu-ne toate bunurile. Ne-au poruncit să ieşim cu toţii din casă, inclusiv mama şi surorile mele. Am ajuns la secţia de poliţie şi pe drum am văzut cum oamenii erau bătuţi şi cadavre de evrei erau înşirate pe străzi. »
În următoarea zi, « Duminica neagră », soldaţii români au impuşcat mii de evrei care fuseseră încarceraţi în secţia de poliţie.
Aproximativ 4000 de evrei, strânşi din toate părţile oraşului, au fost înghesuiţi în vagoane şi camioane de marfă. « Trenurile morţii » au fost închise ermetic şi au circulat dus-întors între mai multe gări. 2650 de evrei au murit de sufocare sau de sete, iar alţii şi-au pierdut minţile. Lazăr Rozin susţine următoarele: « Ne-au îngrămădit în trenuri...nu ştiam ce avea să se întâmple...credeam că ar fi şi dat foc vagoanelor dacă nu le-ar fi fost teamă să distrugă locomotiva. ..Timp de cinci zile ne-am sufocat în trenul supraaglomerat. Majoritatea oamenilor au murit în vagon...dormeam pe cadavre ».
La data de 30 august 1941, cei 980 de evrei care au supravieţuit torturii au fost aduşi înapoi în Iaşi. Tribunalul pentru crime de război care i-a judecat în 1948 pe criminalii de război români a stabilit faptul că mai mult de 10 000 de evrei au fost ucişi, inclusiv doi dintre fraţii lui Lazăr Rozin.
Pentru mai multe informaţii despre Mendel Rozin, unul dintre fraţii lui Lazăr Rozin care a fost ucis în Holocaust, click aici.
În timpul pogromului, autorităţile române, împreună cu militarii germani, nu numai că au ucis mii de locuitori evrei ai Iaşiului, dar au şi încercat să distrugă o întreagă comunitate ce existase de mai bine de trei secole.
Întrebări pentru discuţia de grup :
- Care este rolul autorităţilor guvernamentale faţă de cetăţeni ?
- În timpul pogromului de la Iaşi, militarii români au împuşcat mii de evrei care fuseseră încarceraţi în curtea secţiei de poliţie. Care credeţi că ar trebui să fie misiunea principală a ofiţerilor de poliţie în general? Cum au ajuns să se implice într-o crimă în masă oamenii a căror datorie obişnuită este de a proteja cetăţenii locali ?
Luaţi aminte :
Este important ca elevii să înţeleagă că Viorica Agarici, despre care vor învăţa în lecţia următoare, a fost o excepţie de la regulă. Holocaustul este un sumbru memento al faptului că apatia poate deveni norma. A studia încercările câtorva oameni de a-i salva pe evrei, în contrast cu milioanele de nepăsători, face ca această lecţie să fie cu atât mai importantă. Elevii trebuie să fie stimulaţi să se gândească la cum poţi deveni un aliat după ce ai fost un spectator dezinteresat şi la avantajele acestei tranziţii pentru sine, pentru cel sau cei care sunt ajutaţi şi, în general, pentru societatea în care o asemenea schimbare are loc.
A îndrăzni să fii altruist : cazul Vioricăi Agarici
Viorica Agarici, fostă preşedinte a Crucii Roşii Române din oraşul Roman, a petrecut noaptea de 2-3 iulie 1941 în gara oraşului, oferind provizii soldaţilor care se îndreptau spre frontul de est. În timpul nopţii, a auzit gemete şi strigăte de ajutor din vagoanele închise care se aflau departe de gară. Aceste sunete veneau de la supravieţuitorii evrei din Iaşi, care fuseseră deportaţi din casele lor după masacrul din 29 iunie 1941, în care pieriseră mii dintre conaţionalii lor.
După masacru, evreii rămaşi în Iaşi au fost transferaţi în două trenuri către lagăre aflate în România. Vagoanele trenurilor morţii au fost ferecate şi timp de mai multe zile au circulat dus-întors între gări, evreii închişi în ele fiind lăsaţi fără mâncare, apă sau medicamente. Trenul ce se îndrepta către localitatea Târgu Frumos cu aproximativ 1000 de pasageri se oprise în gara Roman. Unii dintre evreii aflaţi în el muriseră şi nu fuseseră evacuaţi. Când Agarici a auzit ţipetele, a cerut paznicilor români să deschidă vagoanele pentru ca nefericiţii prizonieri să poată fi ajutaţi. Graţie insistenţelor Vioricăi Agarici, unora dintre evrei li s-a permis să iasă din vagoane pentru a îşi recăpăta puterile înainte de continuarea drumului. Cadavrele au fost scoase din tren, prizonierilor evrei li s-a dat apă şi mâncare şi, datorită intervenţiei doamnei Agarici, unii dintre pasageri au rămas în viaţă când trenul a ajuns la destinaţie.
La scurt timp după actul său salvator, Viorica Agarici a fost destituită din funcţia pe care o deţinea la Crucea Roşie Română. După război, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a sprijinit-o mulţi ani pe doamna Agarici. Pe 3 ianuarie 1983, Yad Vaşem a recunoscut-o ca Drept între Popoare.
Probleme de discutat şi activităţi de grup :
- Cum a devenit Viorica Agarici o salvatoare în gara din Roman după ce fusese o spectatoare ?
- Aţi caracteriza-o pe Viorica Agarici, şi pe aceia care i-au ajutat pe evrei în timpul Holocaustului, ca eroi ? De ce sau de ce nu ?
- Încurajaţi-i pe elevi să mediteze la semnificaţia acestui pasaj din Talmud (Codul juridic evreiesc) : « Cine salvează o viaţă este precum cel care a salvat existenţa unei lumi întregi »
- Sugeraţi-le elevilor să redacteze o scrisoare Vioricăi Agarici despre ce anume gândesc şi simt despre experienţele acesteia.
Drept între popoare : criteriile respectate de Yad Vaşem
Începând cu anii 1950, Yad Vaşem a documentat acţiunile neevreilor care şi-au riscat vieţile în timpul Holocaustului pentru a salva evrei în ţările care fuseseră ocupate de nazişti sau care colaborau cu regimul german.
Un comitet de judecători se întruneşte pentru a discuta individualcazul fiecărei persoane care este un candidat la titlul de « Drept între Popoare », evaluându-l pe baza următoarelor criterii :
- O încercare ce a constat în implicarea activă a candidatului de a salva un evreu indiferent dacă această încercare a fost încununată de succes sau nu
- Riscul propriei vieţi a salvatorului în timpul unei asemenea încercări - în timpul regimului nazist, avertismentele specificau clar că oricine se încumetă să ajute evrei îşi risca nu doar propria viaţă, ci şi vieţile membrilor de familie.
- Considerente umanitare ca principala motivaţie : salvatorul nu trebuie să fi primit compensaţii materiale ca o condiţie a acţiunilor sale
- Existenţa unei mărturii a persoanei salvate sau a unor materiale de arhivă referitoare la fapte
După examinarea acestor criterii instituite de Yad Vaşem, oferiţi-le elevilor răgazul de a îşi comunica observaţiile şi sentimentele, meditând asupra următoarelor întrebări :
- Sunteţi de acord cu aceste criterii ?
- Există alte considerente pe care vă aşteptaţi să le regăsiţi în criterii ?
- Ce înseamnă pentru voi termenul de « Drept între popoare » ?
Proiecte de studiu pentru elevi :
- Împărţiţi clasa în grupuri de doi elevi. Cereţi fiecărui grup să cerceteze cazul cuiva care a primit titlul de Drept între popoare , aşa cum este prezentat pe acest site. Puneţi-le elevilor la dispoziţie timpul necesar pentru a lucra la acest proiect atât în timpul orei de curs cât şi în afara ei, sugerând unele dintre ideile următoare :
- Puneţi în scenă o întâlnire de după Holocaust între un salvator şi o persoană salvată de el/ea. În timpul conversaţiei, concentraţi-vă asupra reflecţiilor salvatorului asupra propriilor sale dileme, dificultăţi şi fapte din timpul celui de-al doilea război mondial.
- Creaţi un desen care să reprezinte această persoană (sau grup) şi acţiunile sale în timpul Holocaustului
- Scrieţi un articol de ziar care elogiază activităţile salvatorului în timpul Holocaustului
După ce elevii îşi prezintă proiectele de cercetare întregii clase, încheiaţi ora cu o discuţie de grup concentrată asupra dilemelor şi riscurilor cu care s-au confruntat « Drepţii între popoare » în acea vreme.
- Cercetaţi comunitatea evreiască din Iaşi de după război. Ce li s-a întâmplat evreilor din Iaşi care au supravieţuit Holocaustului? Ce urme de viaţă evreiască au rămas acolo ? Cât de mulţi evrei mai locuiesc acolo în prezent ?