Drepții între Popoare

Definiție

Termenul de "Drept între Popoare" (ebraică, "Chasidei Umot HaOlam"), a fost preluat din tradiția iudaică - din literatura Înțelepților. O serie de explicații ale termenului exista, cum ar fi: non-evrei care au venit în ajutorul poporului evreu în vremuri de pericol; în alte cazuri, este folosit pentru a descrie non-evrei care respectă cele șapte principii de bază stabilite în Biblie - inclusiv interzicerea de vărsare de sânge. Parlamentarii au luat termenul existent și i-au adăugat un nou sens. Legislația de la Yad Vashem a mers mai departe pentru a-i caracteriza pe Drepți între Popoare ca cei care nu numai că au salvat evrei, dar și-au riscat viața lor în acest sens. Acesta a devinit criteriul de bază pentru acordarea titlului.

Obiective pedagogice

• Înțelegerea importanței responsabilității personale prin prezentarea experiențelor personale ale salvatorilor, oameni care au salvat cu succes viața evreilor.
• Înțelegerea pericolelor generate de sprijinirea evreilor sub ocupație nazistă
• Înțelegerea importanței de a alege pentru să salveze viața evreilor, în ciuda tuturor dificultăților
• Înțelegerea importanței diferite de timp în acțiunile de salvare, în funcție de locul (ascunderea cuiva pentru perioade prelungite de timp, în comparație cu salvarea cuiva de la iminent deportare)
• Înțelegerea importanței acțiunilor de salvare dintr-o perspectivă istorică și morală
• Discutarea "salvarea ca rezistență"

Planul de lecție:

• În funcție de profesor, acest plan de lecție poate fi împărțit în una sau două sesiuni
• Furnizarea de informații istorice și adresarea întrebărilor
• Elevii muncesc în grupe: fiecare grup lucrează la unul dintre studiile de caz ale poveștilor personale ale salvatori și a acțiunilor lor
• prezentări de grup cu privire la poveștile atribuite, în conformitate cu instrucțiunile
• Activitate de grup: alcătuirea criteriilor care compun recunoașterea salvatorilor ca Drepți între Popoare
• Prezentarea și discutarea criteriilor de determinarea fiecărui elev, în comparație cu criteriile Yad Vashem pentru recunoașterea Drepților între Popoare

1. Furnizarea informațiilor și formularea întrebărilor

Când predăm despre problematica Holocaustului, ne concentrăm adesea pe următoarele teme:

• Ideologia Nazistă
• Persecuția
• Izolarea
• Deportarea
• Exterminarea

Noi nu predăm întotdeauna despre salvatori. Cu toate acestea, nu putem educa despre salvatori fără a oferi în primul rând informații de bază despre fundalul istoric din Germania nazistă și politicile sale rasiste și anti-semite.

De ce și cum putem educa despre salvatori?

• Definiții
• Exemple
• Analizând decizia morală
• Conștientizând prețul acțiunii de salvare

Înainte de a studia în profunzime poveștile personale trebuie să definim în mod clar ce înțelegem prin "salvare”

Răspusuri conform dicționarului

1.Eliberare, de un pericol sau de închisoare; v.tr.

1. Salvare de la rău, pericol, sau pierderi
2. Eliberare de consecințele păcatului; răscumpăra
3. A menține într-o stare de siguranță; apăra
4. Pentru a preveni pierdera sau distrugerea; conserva

Salvarea de obicei, implică salvarea de la rău imediat sau pericol prin acțiuni directe: salvarea unui manuscris rar de la un incendiu

Cine a încercat să salveze viețile evreilor în timpul Holocaustului?

• Statele: 
  Danemarca, salvare evreilor danezi în octombrie 1943 este o poveste unică. În primii ani de ocupație germană situația evreilor danezi nu s-a schimbat prea mult, cu toate acestea, în toamna anului 1943, după o creștere bruscă a sabotajelor împotriva germanilor, consulul plenipotențiar german în Danemarca a ordonat deportarea celor 7,800 evreii din țară. La data de 22 ianuarie 1944, președintele american Franklin D. Roosevelt a emis Ordinul Executiv 9417, de înființare a Comitetului pentru Refugiați War (WRB), ca o agenție independentă, în subordinea directă a președintelui. Roosevelt a instruit WRB să ia toate măsurile pentru a salva victimele opresiunii inamice care se aflau în pericol iminent de moarte.
• Organizații: 
  Zegota, Consiliul pentru Ajutorarea Evreilor, a funcționat din decembrie 1942 până la eliberarea din Polonia. A fost cunoscută ca și Comitetul Provizoriu de Ajutor pentru Evrei, inițiată de scriitorul Zofia Kossak-Szczucka, și a fost format din activiști catolici democrați.
• Comunități: 
  • Le Chambon-sur-Lignon este un sat protestant în Haute-Loire, în sudul Franței. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a devenit un refugiu pentru evreii care au fugit de naziști și colaboratorii lor francezi.
  • Locuitorii din Chambonais au ascuns evrei în casele lor, le-au făcut rost de identități false și cartele pentru rații, și i-au ajutat să traverseze în siguranță granița în Elveția
• Mișcările subterane
  • Manastiri
  • Diplomati:
  • Diplomații de la Budapesta la sfârșitul anului 1944 au emis documente de protecție și au arborat steagurile tărilor lor pe clădiri, astfel încât să-i pună de evrei sub imunitatea diplomatică a țării lor.
• Persoane fizice

Care au fost principale modalități prin care Drepții între Popoare au ajutat evrei?

• Ascunderea evreilor în casele salvatorilor sau pe proprietatea lor.
  În zonele rurale din Europa de Est, ascunzători, sau buncăre, cum au fost numite, au fost săpate sub case, grajduri, hambare, unde evreii s-ar fi ascuns în timpul zilei. În plus față de amenințarea cu moartea, care atârna asupra evreilor, condițiile în astfel de locuri întunecate, reci, lipsite de aer și aglomerate pe perioade lungi de timp au fost foarte greu de suportat. Salvatorii, ale căror vieți erau și ele în pericol, s-au mai angajat să ofere alimente - ceea nu este un foarte ușor pentru familiile sărace, în timpul războiului - să curețe excrementele, și să aibă grijă de toate nevoile protejaților lor. Evreii au fost, de asemenea, ascunși în mansarde, ascunzători în pădure, și în orice loc, care putea oferi adăpost și protecție, cum ar fi un cimitir, canalizare, cuști de animale într-o grădină zoologică, etc
• Furnizarea de documente și identități false - pentru ca evreii să-și asume identitatea de non-evrei, aveau nevoie de acte false și asistență în stabilirea unei existențe sub o identitate asumată. Echipele de salvare în acest caz, ar fi fost falsificatorilor sau funcționari care să întocmească documente false, clerul care să falsifice certificate de botez, și unii diplomați străini care să emită vize sau pașapoarte, contrar instrucțiunilor și politicii țăriilor lor. Unii salvatori germani, cum ar fi Oskar Schindler, au folosit pretexte înțelătoare pentru a proteja lucrătorii de la deportare susținând că evreii au fost solicitați de către armată pentru efortul de război.
• Contrabanda și asistența evreilor la evadare - niște salvatori i-au ajutat pe evrei să iasă dintr-o zona de pericol, în scopul de a scăpa într-o locație mai puțin periculosă. Evreii au fost ajutați să iasă din ghetouri și închisori, să traverseaze frontierele în țări neocupate sau în zone unde persecuțiile au fost mai puțin intense, de exemplu în Elveția neutră, în părțile italiene controlate în care nu existau deportări, sau Ungaria, înainte de ocupația germană din Martie 1944.
• Salvarea copiilor - părinții s-au confruntat cu dileme agonizante când au fost nevoiți să se separe de copiii lor și să-i dea în custodie, în speranța de a crește șansele lor de supraviețuire. În unele cazuri, copiii care au rămas singuri după ce părinții lor au fost uciși au fost adoptați de către familii sau mănăstiri. În multe cazuri, au fost persoane binevoitoare care au decis să adopte un copil; în alte cazuri, și în unele țări, în special în Polonia, Belgia, Olanda și Franța, au existat organizații subterane, care a găsit case pentru copii, cu condiția asigurării fondurilor necesare, alimentelor și medicamentelor, și s-au asigurat că acei copiii erau bine îngrijiți.
• statistici despre Drepți între Popoare

Ce înseamnă pentru elevi "Rezistență”? Ce înseamnă "Luptă" pentru ei?

De obicei, elevii se gândesc la "luptă", ca o luptă cu arme. Foarte puțini dintre ei iau în considerare orice altă formă de rezistență ca luptă. Prin urmare, este foarte important să li se prezinte alte forme de rezistență, cum ar fi rezistența spirituală și salvarea evreilor.

Cum predăm despre subiectul rezistență în timpul Holocaustului?
Înainte de a da exemple concrete de rezistență, trebuie să ne gândim la următoarele întrebări:

• Care au fost premisele rezistenței?
  De obicei, elevii iau în considerare ca primă condiție pentru rezistență aceea de a achiziționa arme. Dar, de fapt, prima condiție prealabilă schimbarea mentalității lor și acceptarea realitatății sumbre a situației: regimul nazist era pornit să extermine toți evreii și nu exista nici o cale de ieșire. Înainte de a dobândi arme, ei aveau nevoie de vointa de a lupta.
• Ce tipuri de rezistență se cunosc? 
  Rezistență spirituală, cum ar fi în continuare respectării ritualului religios, menținerea demnității și valorilor umane, continuarea producerii și participării la activitățile culturale, în ciuda teribilei condiții fizice și a persecuției. Într-o astfel de situație, acțiunea de salvare a evreilor a fost, de asemenea, o formă de rezistență la politicile naziste de exterminare. Echipele de salvare au sfidat directivele naziste și au ajutat pentru a le contracara, chiar și dacă au facut-o numai puțin.
• De ce este important să predăm despre rezistență?
  Cei mai mulți din generația tânără de astăzi au crescut în țările libere. Regimurile totalitare sunt istorie antică pentru ei și nu au o astfel de experiență personală. Ei au auzit că era aproape imposibilă lupta împotriva acestor regimuri. Acest lucru a fost de natură să facă oamenii să simtă că mâinile lor erau legate, că nu era nimic din ce ar fi putut face. Sau că doar o forță militară ar putea învinge regimul. Dar când vom arăta elevilor că majoritatea oamenilor ar putea face lucruri mari și importante prin intermediul unor acțiuni subtile, de zi cu zi, le-am oferi o perspectivă diferită. Noi le arătăm că oricine ar putea fi un fel de "erou", în cazul în care ei au ales să-și asume riscul și să fie dispuși să plătească prețul.

Prin urmare, înainte de a prezenta poveștile personale din toate categoriile de salvatori, trebuie mai întâi să-i învățăm despre faptele istorice ale regimul nazist, astfel încât aceștia să înțeleagă ideologia nazistă și ceea ce este un regim totalitar. În caz contrar, elevii nu vor înțelege dificultățile cu care se confruntă salvatorii.

După prezentarea elevilor a aceastei informații, este posibil să se organizeze o dezbatere privind modul în care este posibil să reziști unui sistem totalitar. Apoi, putem da exemple de diverse forme de rezistență, cum ar fi:

• Încălcarea ordinelor
• Aderarea la Mișcarea de Underground
• Rezistență spirituală

2. Studenții muncesc în grupuri: fiecare grup lucrează la unul din studiile de caz, poveștile personale ale salvatorilor.

După ce au analizat regimurile totalitare, profesorul va împărți clasa în grupuri. Fiecare grup va primi o poveste sau două despre salvatori și operațiunile de salvare. Elevii trebuie să citească fiecare poveste separat, apoi să prezinte concluziile lor în fața clasei și să încerce să răspundă la întrebările de mai jos:

• Descrie relatarea salvatorilor: Cum, unde și când au salvat viețile evreilor?
• De ce au salva aceste vieți? Care a fost "punctul de cotitură" după care au decis să acționeze diferit?
• Care au fost unele caracteristici comune ale salvatorilor?
• Câte persoane au fost necesare pentru a salva o viață?
• Care au fost riscurile salvatorilor?

 

Exemple de Salvatori și Acțiunile lor de Salvare

Chiune Sempo Sugihara

În noiembrie 1939 Chiune-Sempo Sugihara, un japonez, diplomat de carieră, a fost trimis la Kovno (Kaunas), capitala Lituaniei atunci, pentru a servi în calitate de consul al Japoniei.
Ca parte din munca lui, el a trebuit să monitorizeze manevrele armatei germane de peste graniță, astfel încât sediul japonez să afle din timp despre un posibil atac german asupra Uniunii Sovietice.
Când Lituania a fost anexat la Uniunea Sovietică, în vara anului 1940, toți diplomații străini au fost rugați să părăsească Kovno până la sfârșitul lunii august. Când își împacheta bunurile sale, Sugihara a fost informat că o delegație evreiască aștepta în fața consulatului său, cerând audiență. Delegația a fost condusă de către Zerach Warhaftig - un refugiat evreu care avea sa devină câțiva ani mai târziu, ministru în guvernul statului Israel. Sugihara a fost de acord să se întâlnească cu delegația pentru o scurtă conversație. Delegația evreiască a venit cu o cerere disperată.

Refugiații evrei din Lituania se aflau într-o situație disperată, privind cum porțile către restul lumii au fost închise pentru ei. A devenit practic imposibil să obțină vize de imigrare oriunde în lume. În căutarea lor disperată a țărilor care să le permită intrarea și șederea, au aflat că la Curacao - o colonie olandeză -nu este necesar nicio viză de intrare. Acest lucru le-ar fi permis să plece din Lituania, dar din mement ce războiul a blocat orice posibilitate de călătorie spre vest, delegația a ajuns la consulul japonez cu cererea de eliberare a vizelor de tranzit. Cu aceste vize de tranzit puteau să obțină permisiunea de a traversa Uniunea Sovietică.

Consulul japonez a cerut timp pentru a obține o autorizație de la superiorii săi de a acorda vizele. Nimic nu a indicat faptul că Ministerul de Externe Japonez ar fi fost de acord cu această cerere neobișnuită. Cu toate acestea, Sugihara a fost foarte tulburat de situația dificilă a refugiaților și, prin urmare, a început eliberarea vizelor din proprie inițiativă și fără a fi obținut sprijinul ministerului său. Nouă zile mai târziu, răspunsul de la Tokyo a sosit. Propunerea a fost respinsă și autorizația de a acorda vize de tranzit a fost refuzată. Sugihara a decis să continue cu distribuirea vizelor. Soția lui, a descris mai târziu modul în care a fost afectat soțul ei de situația dificilă a refugiaților evrei disperați După întâlnirea cu delegația a fost tulburat până când a decis să meargă mai departe și să nu respecte ordinele. Într-un scurt interval de timp înainte ca ușa consulatului să fi fost închisă și Sugihara nevoit să părăsească Kaunas, el a oferit aproximativ 3.500 de vize de tranzit . Datorită lui Sugihara refugiații au putut să părăsească Europa și să se salveze din fața crimelor care aveau să înceapă un an mai târziu. Printre beneficiarii de vize au fost mulți rabini și studenți. Evadare lor le-a permis să restabilească școlile tradiționale evreiești în altă parte .

Înainte de termenul limită de a părăsi țara, Sugihara a ștampilat personal unele dintre pașapoarte. Se spune că el a ștampilat pașapoartele, chiar și la stația de cale ferată, în timp ce părăsea Lituania. De Asemenea s-a bazat pe ajutorul dat de unii dintre evrei pentru a ștampila pașapoartele. Fără o cunoaștere a limbii japoneze, unele dintre ștampile au fost puse cu susul în jos. În timp ce toate acestea se întâmplau, Sugihara a fost avertizat de la Tokyo de posibilitatea acuzării lui pentru acordarea ilegală de vize.

De la Kaunas Sugihara a fost trimis pentru a deschide un consulat la Königsberg (azi Kaliningrad), și apoi la București. La întoarcerea sa în țara sa natală în 1946, Sugihara a fost demis de la Serviciul de Externe Japonez. El a înțeles că aceasta a fost o consecință a nesupunerii sale în calitate de consul în Kaunas. De atunci încolo el a fost nevoit să găsească tot felul de slujbe pentru a trăi.

Vizele acordate de Sugihara au salvat evreii din mâinile naziștilor, care au invadat Lituania, în iunie 1941.

În 1984 Yad Vashem l-a recunoscut pe Chiune-Sempo Sugihara ca Drept între Popoare.

Doi ani mai târziu a murit în Japonia. Astăzi, el este considerat un erou în Japonia.

Anna Bokrowska Viorica

Anna Borkowska a fost maică superioară la o mică mănăstire de nouă maici dominicane situată în apropiere de Kolonia Wilenska, pe drumul care duce de la Vilnius la Vileika. Când a început uciderea evreilor din Vilna, Borkowska a deschis porțile mănăstirii pentru un grup de 17 de membri ai mișcărilor evreiești ilegale subterane. În ciuda diferențelor religioase dintre cele două grupuri, relații foarte strânse s-au format între călugărițele creștine și evreii seculari. Pionierii au găsit un loc sigur în spatele zidurilor mănăstirii; au lucrat cu maicile la munca câmpului și și-au continuat activitatea lor politică. Ei au numit-o pe mama superioară de la mănăstire cu numele ebraic: Ima ("Mama" în ebraică.)

Angela and Frantiszek Melo

Înainte de război familia Lamm deținea o proprietate mare în apropiere de Nitra în Slovacia. Ei au angajat șase muncitori Slovaci.

Când a început războiul întreaga proprietate a fost confiscată de la această familie de evrei și așa si-au pierdut toate drepturile. Întreaga familie Lamm a sărăcit și s-au aflal la mila autorităților slovace și a regimului nazist. Dar Frantiszek Melo, unul dintre angajați nu și-a abandonat fostul angajator. La începutul lunii Septembrie 1944, după revolta slovacă, nemții s-au mutat în zona Nitra. Când a început vânătoarea evreilor și a partizanilor, membrii familiei Melos au pregătit o ascunzătoare în grajd. Când pericolul a crescut - germanii îi prindeau pe evreii din zonă și vecinii deveneau mai curioși - familia Lamms a decis să părăsească casa și să se ascundă în pădure. Un pădurar i-a lăsat să locuiască în cabana lui și familia Melo le aduceau mâncare. Se putea vedea suferința acestei familii de evrei care înainte cu doi ani aveau o viață confortabilă, așa că i-au implorat să se întoarcă în adăpost. Spre marea lor surprindere când au revenit în adăpostul familiei Melo, au mai găsit încă două femei care se ascundeau acolo. Frantiszek a gasit-o pe doamna Korsbach și fiica ei ascunzându-se în pădure - într-o stare deplorabilă și înghețată de frig. A luat-o imediat acasă și a îngrijit-o. Familia avea deja 9 evrei în ascunzătoare.

Când armata rusă s-a apropiat, germanii au devenit și mai violenți. Frantizsek era cunoscut pentru simpatia lui față de comuniști și rezistența opusă trupelor germane și a deveni în acest fel o țintă sigură. În scurt timp nemții și colaboratorii lor slovaci au ajuns la casa familiei Melo și au început să caute. După lungi discuții familia Melo a decis să nu-i lase pe evrei să plece, dar să-l lase pe fiul lor să se predea germanilor, chiar dacă asta însemna să-și piardă fiul. În următoarea dimineață, tânărul Frantiszek s-a predat poliției. În ciuda unui interogatoriu brutal el nu a trădat familia de evrei sau relația familiei cu partizanii. A fsot norocos și a supraviețuit arestului.

Henry Christian Thomsen și soția sa, Ellen Margrethe

Henry Christian Thomsen și soția sa, Ellen Margrethe erau cârciumari în satul Snekkersten, lângă Elsinore în Noua Zeelendă. Aproximativ 1000 de persoane au imigrat în Suedia prin acest loc. Familia Thomsen era membrii activi în rezistență și cârciuma lor a devenit adăpost pentru cei care treceau pe ruta spre Suedia. Era locul de întâlnire a pescarilor care îi treceau pe evrei cu bărcile lor și locul unde erau adăpostiți evreii în acea cârciumă. Când numărul evreilor a devenit prea mare, Thomsen a închiriat o barcă și a făcut câteva ture până în Suedia.

Sătenii au contribuit la salvarea evreilor. Dar au existat și excepții. În timpul primelor zile a rezistenței pro-Germane din Snekkersten, poliția daneză din Elsinore a fost informată de existența unui grup de evrei care se aflau pe o barcă. Poliția a venit și i-a arestat pe fugarii evrei, dar după o anumită distanță, după ce au ieșit din vizor, polișistul i-a lăsat să plece și le-a spus să se întoarcă la cârciuma Snekkersten unde vor primi ajutor. Thomsen a fost ajutat de mulți locuitori ai satului printre care și doctorul Jorgen Gersfelt. A lucrat ca și călăuză ducându-i pe evrei de la adăposturi spre nave, și mulți refugiați rămâneau în casa lui până când le venea rândul să fie transferați.

Milena Jesenská

Milena Jesenská s-a născut în 10 August 1896 în Praga. A muncit ca mediator ceh și a început să lucreze apoi ca jurnalist, devenind corespondent pentru un ziar vienez de modă din Praga. După moartea lui Kafka, Milena și-a părăsit soțul. S-a mutat la Dresda apoi din nou la Praga și a devenit editor în Národní listy și în cele din urmă la Přítomnost. Munca de editor a introdus-o în lumea unor scriitori cehi cu descendențe evreiești și germane. Anexarea teritoriului Sudetenland de către germani în 1938 a adus un mare grup de refugiați, în special evrei, în Praga. Milena, la fel ca mulți alții, și-au dat seama că în curând germanii vor cucerii întrega țară și evreii vor fi primii persecutați. Milena Jesenská a început să-i încurajeze pe colegii ei evrei să treacă granița în Polonia și să se îndrepte către Vest. Problema s-a agravat în primăvara anului 1939 odată cu invazia Germană. Atunci prietena cea mai bună a Milenei, contesa Joachim von Zedtwitz, din descendență germană, i-a spus despre o rută de salvare care a fost pregătită pentru piloții cehi care urmau să plece în Franța. Asta însemna traversarea graniței la Moravská Ostrava cu ajutorul localnicilor și apoi drumul spre Katowice, în Polonia, unde un ofițer britanic îi ajuta să ajungă în Anglia. Jesenská și Zedtwitz au hotărât să folosească această rută pentru a-i salva pe compatrioții amenințați. În curând apartamentul Jesenskái a devenit stație temporară pentru aceste zboruri. În timp ce locuiau la ea în casă, Milena se ocupa de toate nevoile zilnice ale refugiaților, îi hrănea și le-a rezolvat acte false necesare călătoriei. Jesenská a crezut că pericolul la care s-a expus era mai nesemnificativ decât perriocolul la care erau expuși prietenii ei evrei și s-a hotărât să continue să-i ajute cât de mult putea. În 11 Noiembrie, 1939, Gestapo-ul a arestat-o. după ce a fost mutată în diferite închisori, ea a fost deportată la Ravensbruck. Din cauza condițiilor grele din lagăr starea ei de sănătate s-a agravat și ea a murit în 17 Mai 1944, cu trei săptămâni înainte de ziua D.

Anton Schmid

Anton Schmid s-a născut în Viena în anul 1900. A fost proprietarul unui magazin cu aparate radio și a avut o fiică. Când a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial fost înrolat în armata germană. A făcut serviciul militar în Polonia, iar după atacarea Uniunii Sovietice a fost transferat în teritoriile ocupate. Schmid a fost cantonat în Vilna și s-a ocupat de Versprengten-Sammelstelle – unitate armată responsabilă cu soldații care au fost separați de unitățile lor.

El a devenit unul din martorii persecuțiilor și crimelor împotriva evreilor. Au început să apară zvonuri în interiorul ghettoului că un soldat autriac ar fi prietenos cu evreii. Într-adevăr Schmid a făcut tot posibilul să-I ajute pe evrei. I-a angajat ca muncitori pentru unitatea militară, le-a făcut rost de acte, chiar a eliberat câțiva din faimoasa închisoare Lukiski, a folosit mașinile militare pentru a-I transfera în locuri mai puțin periculoase și chiar a adăpostit evrei în apartamentul său și în mod repetat Schmid a folosit vehiculele militare pentru a salva evrei din Vilna locul unde situația era destul de gravă; a transferat membrii ai mișcării de rezistență de la Vilna la Bialystok și chiar în Varșovia; a reușit să faciliteze contactul dintre grupurile de evrei partizani din diverse locații și i-a ajutat în transferal mesajelor și chiar a activiștilor. În octombrie 1941 într-o acțiune de reducere a populației evreiești din Vilna, nemții au distribuit peste 3000 de premise de muncă. Fiecare permis putea să protejeze deținătorul și încă trei membrii ai famliei, iar restul evreilor care au rămas – cei fără permis – urmau să fe uciși. Schmid s-a asigurat că muncitorii lui evrei să primească cât mai multe premise și chiar i-a ajutat pe alții să se strecoare afară din Vilna. În a doua jumătate a lunii Ianuarie 1942 a fost arestat și trimis în fața Curții Marțiale pentru înaltă trădare. După ce a fost găsit vinovat a fost executat în Aprilie 1942.

Oscar Schindler

Oskar Schindler s-a născut în Aprilie 1908 în Moravia (azi Republica Cehia). Ca majoritatea tinerilor vorbitori de limbă germană din Sudetenland s-a înscris în Partidul German a lui Konrad Henlein care era un susținător puternic a Partidului Nazist și care milita pentru divizarea Cehoslovaciei și anexarea de către Germania. Când Sudetenland a fost încorporată Germaniei Naziste în 1938, Schindler a devenit unul din membrii formali ai Partidului Nazist. Imediat după izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, în Septembrie 1939, tânarul de doar 31 de ani Schindler și-a făcut debutul în Krakovia aflată sub ocupație. În Octombrie 1939 a preluat o fabrică de emailuri care aparținuse unui evreu. La sfârșitul lui 1942 s-a dezvoltat într-un gigant al producției de email si muniție de război, ocupând o suprafață de peste 45000 metri pătrați și având peste 800 de angajați. Schindler nu a arătat niciodată vreun fel de rezistență ideologică împotriva regimului nazist. Oricum, repulsia față de ororile comise de germani împortiva evreilor a dus la o transformare curioasă a tânărului opportunist. Principalul instrument de salavare în această campanie a fost statutul de privilegiat de care s-a bucurat fabrica lui considerată a fi o afacere esențială efortului de război statut acordat de Inspectoratul Militar al Armamentului din Polonia ocupată.

Viorica Agarici

Viorica Agarici, președinta Crucii Roșii din România cu filiala în orașul Roman și-a petrecut noaptea dinspre 2 spre 3 Iulie 1941 în stația de tren care servea ca loc odihnă soldaților aflați în drumul lor spre frontul rusesc. În timpul nopții a auzit strigăte de ajutor care veneau din vagoane sigilate parcate departe de gară. Aceste sunete veneau de la evreii care au supraviețuit pogromului din Iași, în care mii de evrei și-au pierdut viața. După acest masacru din 29-30 Iunie, aproximativ 5000 de evrei au fost urcați în două trenuri pentru a fi transferați în lagăre de exterminare din România.

Acele vagoane ale morții au fost sigilate și timp de câteva zile trenurile s-au mișcat înainte și înapoi între stații, în timp ce evreii din vagoane erau ținuți fără mâncare, apă sau medicamente. Trenul se îndrepta spre Târgu Frumos cu aproximativ 1000 de pasageri care au fost ajutați la Roman, iar o parte dintre evreii care au murit în vagoane nici măcar nu au fost scoși din vagoane. Când Agarici a auzit strigătele a poruncit gărzilor române să deschidă vagoanele și să-i ajute pe bieții evrei. 
Datorită Vioricăi Agarici, evreilor li s-a permis să iasă din tren și să prindă puțină putere înainte de a-și continua călătoria. Cadavrele au fost date jos din vagoane, iar deportaților li s-a dat mâncare și apă datorită intervenției Vioricăi Agarici, așa au reușit unii să supraviețuiască când au ajuns la destinație. Imediat dup acest gest de bunăvoință Agarici a fost înlăturată de la conducerea Crucii Roșii din Roman. După război, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a sprijinit-o pe Viorica Agarici.

În 3 Ianuarie 1983, Yad Vashem a recunoscut-o pe Viorica Agarici ca Drept între Popoare.

Atunci când angajații lui evrei au fost amenințați cu deportarea la Auschwitz a argumentat că acest lucru va afecta serios producția de atât de necesară războiului. Nu a ezitat atunci când a trebuit să falsifice arhivele, înregistrând copii, casnice, avocați ca experți mecanici și lucrători metalurgiști și în general ascunzând cât mai mult a putut muncitori necalificați. Gestapo-ul l-a arestat de câteva ori și l-au acuzat de favorizarea evreilor. În orice caz Schindler nu a cedat presiunilor. Unul dintre gesturile cele mai impresionante ale lui Schindler și a Emiliei Schindler a fost salvarea a 120 de bărbați prizonieri din Goleszow, un zonă a lagărului Auschwitz.

Familia Schindler a avut grijă de 107 supraviețuitori aflați în stare critică ajutându-I cu tratamente și salvându-le viața. Schindler s-a mai opus Comandantului Nazist care a vrut să incinereze corpurile care au fost găsite înghețate în camioane și s-a asigurat că aceste trupuri vor fi îngropate conform ritualului religios evreiesc. În acest sens a achiziționat o parcel de teren lângă cimitirul Catolic.

Anghel T Anuţoiu 

Anghel T. Anuțoiu s-a născut în satul Nistorești, districtul Vrancea și a locuit în satul Naruja din același district. În timplul serviciului militar în al Doilea Război Mondial, Anuțoiu a fost secretar al corpului 5 al Armatei Române. El primea informații despre operațiunile anti-evreiești de care se ocupa unitatea lui.

Când s-a întâmplat asta, Anuțoiu i-a avertizat pe evrei că urmau să fie arestări în toate județele Bacău, Brașov, Odobești, Piatra-Neamț și Buzău astfel încât să aibă timp să plece și chiar i-a ajutat să găsească adăpost. Prin această atitudine anti fascistă Anuțoiu și-a atras demiterea lui din funcția pe care o deținea. A plecat spre București, și în timpul vizitei din Octombrie 14, 1941, la o masă cu Mareșalul Ion Antonescu, Anuțoiu a insistat în eliminarea permiselor pe care trebuiau să le dețină evreii și asupra condițiilor inumane din lagărele unde erau ținuți evreii. După război, Anuțoiu a primit sprijin material din partea organizațiilor evreiești. În 9 Ianuarie 1979 Anuțoiu a fost recunosc ut ca Drept între Popoare.

Maria Vasil Bǎiaş

Vasile Băiaș și soția lui Maria au fost fermieri români care au locuit în satul Viile Dejului, în apropiere de orașul Dej în Transilvania. La începutul lunii Mai 1944, când s-a înființat ghetoul din Dej, Băiaș a dus mâncare apropiaților lui, familiei Steinfeld și s-a oferit să îi ascundă pe băieții familiei la ferma lui. Herman Steinfeld de 17 ani și.

Verișorul lui de 13 ani au reușit să fugă din ghetou și și-au găsit adăpost la familia Băiaș.

Băiaș a pregătit o ascunzătoare pentru băieți după un perete construit doar din bârne de lemn și acolo timp de patru luni și jumătate, până când zona a fost eliberată, i-a ascuns pe cei doi tineri fără să aibă pretenții în schimb. Familia Băiaș și-a riscat viața în acest act de salvare având în vedere că cei patru copii ai familiei știau de ascunzătoare și mai mult la fermă treceau și soldați germani. Mai mult, unii dintre vecini știau ca familia Băiaș ascunde evrei în casa lor și s-au hotărât să spună autorităților despre asta, dar Vasile Băiaș nu s-a speriat și și-a amenințat vecinul care a renunțat să-l denunțe. Așa au reușit să scape cei doi băieți ai familiei Steinfeld care după război au făcut tot ce le-a stat în putere să-i ajute membrii familiei Băiaș.

Adrian Dumitru
Gabriela Strauss-Tiron 
Maria Catana

Adrian Dumitru, ofțer român s-a împrietenit cu Gabriela Kohn înainte de război și așa a cunoscut-o pe sora ei măritată Rosa Gottlieb care a locuit în Cernăuți (astăzi Ucraina). În Noiembrie 1941, Rosa și soțul ei Elemer au fost deportați la Mogilev Podolsk în Transnistria împreună cu majoritatea evreilor din Cernăuți. Fiica lor Karina s-a născut imediat după ce au ajuns în Moghilev. Prin intermediul unui soldat local, Gottlieb a reușit să transmită informații despre situația și locația lor lui Dumitru Adrian. În timpul serviciului militar Dumitru a ajuns la începutul verii anului 1943 la Mogilev.

Acolo a întâlnit familia Gottlieb și s-a oferit să o scoată pe Rosa și bebelaș din lagăr și să-i ducă în România. În timpul evadării Rosa a fost nevoită să înoate în râul Nistru cu copilul în brațe până în orașul Otaci, unde Dumitru le-a făcut rost de acte false. Apoi i-a dus la mama sa în Oniceni, județul Roman. Mama lui, Maria Catana și sora lui Gabriela Strauss-Tiron i-au ascuns pe Rosa și Karina timp de 8 luni în casa familiei. În aprilie 1944 când armata germană se apropia de Roman, Catana și Gabriela le-a luat pe cele două, Gottlieb și Karina și le-au dus în Lugoj, Banat unde locuia Dumitru. Chiar dacă nu aveau condiții bune de trai, cei trei au continuat să le protejeze pe cele două, mamă și fiică. Din cauză că aveau mulți vecini Gottlieb nu a ieșit din casă, iar Gabriela o scotea pe Karina la plimbare. Karina și Gottlieb au stat ascunse până la eliberare în 23 August 1944. Dumitru l-a ajutat și pe Elemer Gottlieb care a muncit în Mogilev și a reușit să scape de acolo fiind salvată toată familia. După război cele două familii au rămas în contact.

În 4 August 1996 Yad Vashem a recunoscut meritele lui Adrian Dumitru, a surorii lui Gabriela Strauss-Tiron și a mamei lui maria Catana și le-a acordat distincția de Drept între Popoare.
În Februarie 1971 Yad Vashem l-a recunoscut pe Vasile Băiaș și pe soția lui ca Drepți între Popoare.

Elena, Regina Mamă a României

În Septembrie 6, 1940 regele Carol al II-lea a fost forțat să abdice din cauza greșelilor politice. Generalul Ion Antonescu a preluat comanda țării în alianță cu Garda de Fier. Mihai, fiul lui Carol al II-lea a fost încoronat ca rege la vârsta de 20 de ani cu sprijinul mamei sale Elena care a devenit o figură centrală în România.

Cei care s-au opus lui Antonescu – liderii partidelor istorice Partidul Liberal și Partidul Țărănist – au menținut legăturile cu curtea regală și la fel au făcut și alte organizații politice și sociale. În anul 1941, când a fost emis decretul de expulzare a evreilor din Bucovina și Dorohoi, rabinul Dr. Alexandru Șafran s-a adresat Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Nicodim.

Nicodim nu a reușit să-l convingă pe Antonescu și s-a adresat Reginei Elena care a fost deosebit de impresionată de suferințele evreilor deportați. După ce a apelat la diverse persoane influente Regina Mamă împreună cu Patriarhul Nicodim s-au adresat direct lui Antonescu, care a decis ca acei evrei care nu au fost încă deportați din Cernăuți putea rămâne temporar. La sfârșitul anului 1941, când s-a aflat de starea critică a evreilor deportați în Transnitria, Rabinul Șafran s-a adresat Reginei Mamă pentru ajutor. Regina Elena s-a consultat cu Adrea Cassulo, emisarul Papei și a hotărât să ceară ajutorul primului ministru Mihai Antonescu.

L-a convins să-l roage pe Radu Luca care era responsabil de problema evreiască să trimită ajutoare cu mâncare, medicamente și haine celor deportați în Transnistria care locuiau în ghetouri și lagăre. Grija Reginei Mamă a fost atât de mare încât și-a trimis solul pe o vreme teribilă să-l anunțe pe rabinul Șef de faptul că a reușit să convingă autoritățile să-i ajute pe evrei. Acel ajutor din 1942 a dus la salvarea a mii de evrei care au fost deportați în Transnistria. Regina Mamă a continuat eforturile de slavare a evreilor care urmau să fie deportați din Regat și a reușit să-l salveze pe filosoful Barbu Lăzăreanu. La sfârșitul lui 1943 și începutul anului 1944 Regina Maria a ajutat să fie repatriați mii de evrei deportați în Transnistria care au reușit să rămână în viață, printre ei și foarte mulți copii orfani. În ciuda intervenției lui Adolf Eichmann, orfanii au reușit să se repatrieze datorită efortului Reginei Mamă Elena.

3. Criteriul de recunoaștere a Salvatorilor

Urmărind relatările personale ale salvatorilor, elevii trebuie să lucreze în grupuri mici cu criteriile de desemnare a titlului de Drept între Popoare salvatorilor, conform următoarelor întrebări:

• Care este opinia voastră despre acordarea titlului de Drept între Popoare salvatorilor? Este necesar să se procedeze astfel sau acțiunea lor a fost un gest uman?
• Scrieți 5 criterii de acordare a titlului de Drept Între Popoare.

Fiecare grup va prezenta criteriile de recunoaștere a Drepților Între Popoare și vor argumenta deciziile personale.

După această etapă profesorul va prezenta Criteriile de bază ale Yad Vashem pentru decernarea distincției de Drept între Popoare.

Yad Vashem a fost înființat pentru a transmite mai departe generațiilor viitoare memoria celor șase milioane de evrei victime ale Holocaustului. Una din misiunile principale ale Yad Vashem-ului este aceea de a transmite recunoștiința Statului Israel și a poporului evreu acelor ne-evrei care și-au riscat viața să salveze evrei în timpul Holocaustului.

Această misiune a fost definitivată prin legea stabilită de Yad Vashem, iar în 1963 Autoritatea Memoriei s-a angajat într-un proiect la nivel mondial de a acorda titlul de Drept între Popoare pentru puținii care au ajutat evrei în cel mai întunecat timp din istoria lor. În acest scop, Yad Vashem a înființat o Comisie de stat, condusă de un judecător la Curtea Supremă de Justiție, care analizează fiecare caz și este responsabil pentru acordarea titlului. Cei recunoscuți primesc o medalie și un certificat de onoare și numele lor sunt înscrise pe Muntele de Comemorare din Ierusalim.

Acest proiect este o încercare unică și fără precedent prin care victimele să plătească tribut celor care le-au stat aproape în momentele de persecuție și de mare tragedie. Se bazează pe principiul că fiecare individ este responsabil pentru faptele sale, iar programul are drept scop evidențierea persecutorilor, colaboratorilor și a celor indiferenți, persoanelor care au nesocotit tendința generală și au ajutat evreii persecutați. Astfel, atunci când Yad Vashem a fost înființată în 1953, la doar opt ani după Shoah, recunoașterea meritelor Drepților între Popoare a fost inclusă în misiunea Autorității Memoriei. Cu întreaga enormitatea a pierderilor, abandonarea totală și trădarea evreilor din Europa, statul Israel își aduce aminte de salvatori. Prin urmare, programul este dovada rezistenței victimelor, care, în ciuda înfruntării față în față a celor mai dure manifestari a răului, nu s-au scufundat în amărăciune și răzbunare și au reafirmat valorile umane. Într-o lume în care violența de cele mai multe ori naște mai multă violență, acesta este un fenomen unic și remarcabil. Probabil, aceasta provine de la ideea că în cazul în care a fost posibil a construi un viitor într-o lume în care Auschwitz a devenit o posibilitate reală, era esențial să fie subliniat faptul că omul a fost, de asemenea, capabil să apere și să mențină valorile umane.

Condițiile de bază stabilite de Yad Vashem:

• Implicarea activă a salvatorului în salvarea unuia sau mai multor evrei de la amenințarea cu moartea sau deportarea în lagărele morții
• Riscul vieții salvatorului, libertatae sau poziția socială
• Motivația inițială a fost intenția de a ajuta evrei persecutați: nu pentru plată sau de orice fel de altă recompensă, cum ar fi convertirea religioasă a persoanei salvate, adopția unui copil, etc
• Existența mărturiei celor care au fost ajutați sau cel puțin documentația fără echivoc în stabilirea modalității de salvare și circumstanțele sale

I-a recunoscut Yad Vashem toți cei care și-au riscat viața pentru a salva evrei în timpul Holocaustului?

• Drept între Popoare sunt non-evrei care și-au riscat viața sau libertatea lor pentru a salva evrei în timpul Holocaustului. Titlul nu este atribuit în cazul în care motivația este alta decât salvarea evreilor persecutați. Astfel de alte motivații pot fi: (1) câștig financiar; (2) dorința de a converti religios persoanele salvate, sau de protecție a evreilor convertiți, deoarece acestea sunt priviți ca și creștini și salvatorii simt că nu ar trebui să fie tratați ca evrei; (3) dorința de a lua un copil evreu în scopul adopției; (4) salvarea ca urmare a activității de rezistență care nu a avut ca scop salvarea unor evrei.
• Un alt motiv pentru a nu atribui titlul ar putea fi că în timp ce salvarea unuia sau mai multor evrei, ar fi că același salvator să fi fost implicat în alte crime, crime de război sau vătămare altora.
• În caz de schiturilor, mănăstirilor și ordinelor religioase titlul va fi atribuit conducătorului instituției, care a fost responsabil și a purtat responsabilitatea. Se presupune că membrii unei instituții religioase sunt obligate prin jurământul de supunere, și, prin urmare, cu excepția cazului în care a acționat din ascultare și supunere, nu va fi recunoscut.
• Unele acte demne de salvare nu au fost recunoscute pentru că nu a fost făcută nici o cerere. Lupta cu amintirile dureroase, este foarte dificilă pentru supravietuitori. Unii nu au aplicat la Yad Vashem pentru ca salvatorii lo să fie recunoscuți; altii au murit înainte de a fost depusă o cerere sau nu au știut despre acest program.